Ce DOCUMENT este necesar pentru călătoria minorilor în străinătate și care sunt condițiile pentru a ieși din țară cu un copil

Ce DOCUMENT este necesar pentru călătoria minorilor în străinătate și care sunt condițiile pentru a ieși din țară cu un copil
Sursa foto: Poliția de frontieră - caracter ilustrativ
Publicat: 08/06/2023, 20:45

Perioada concediilor se apropie cu pași repezi, iar mulți români preferă destinații din afara țării. Și cum mulți vor pleca alături de copii, e bine de știut că politiștii de frontieră permit ieșirea din țară unui cetățean român minor numai dacă este însoțit de adulți și dacă deține document de călătorie individual ( pașaport sau carte de identitate). Atenție, certificatul de nastere nu este document cu care se poate călători!

Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în următoarele cazuri:

a) în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;

b) în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.

c) în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie:

  • a ambilor părinţi;
  • a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
  • a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.

Cine poate avea calitatea de însoţitor

Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma şi conţinutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei.

Valabilitatea declaraţiei date de către părinte/părinţi/reprezentantul legal pentru ieşirea din România a unui cetăţean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei, precum şi condiţia indicării exprese a statului/statelor de destinaţie.

De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reşedinţa, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor/tutorilor la ieşirea din România.

Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se face cu documente în acest sens, după caz: paşaportul minorului, permisul de rezidenţă, adeverinţe care atestă rezidenţa etc, scrie Adevărul.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis